Welsee - somni - sanitari

COLISA LALIA

(fam. Anabantidae)

Originară din India, această specie de gurami-pitic populează apele ţinutului Assam şi Bengali, fiind cel mai mic reprezentant al subfamiliei Colisa.

Este un peşte ce abia atinge lungimea de 6 cm, femela având dimensiuni şi mai mici. Este timid dar devine agresiv în timpul reproducerii şi al îngrijirii puilor, îndepărtând rapid orice intrus. Forma corpului este puţin turtită pe flancuri şi are culoarea de bază albastru-vernil strălucitor, dungat transversal-oblic cu roşu

Aripioarele sunt albastre şi punctate cu roşu. Înotătoarea

dorsală este tivită în portocaliu. Femela are culoarea gri-brun. Abdominalele sunt transformate în filamente lungi, ca la toate speciile de Colisa şi Trichogaster şi sunt înzestrate cu papile gustative şi senzoriale.

Necesită bazine mijlocii cu un volum de 40-50 litri, cu multă vegetaţie, o apă limpede (se utilizează filtru de interior sau exterior), uşor gălbuie, de duritate medie dGH=9-10 şi un pH neutru de 6,5-7. Temperatura optimă de creştere se încadrează între 24-26C având minima de 21C. Pentru reproducere are nevoie de o temperatură constantă de 28-29C.

Nu este obligatorie aerarea mecanică a apei (posedă “labirint”). Acvariul de creştere ca şi cel de reproducere trebuie să fie dotat cu capac de protecţie deoarece peştele are prostul obicei de a sării afară din apă, aterizând nu de puţine ori pe podea.

Boala specifică acestei specii este Oodiniaza (boală descoperită iniţial la acest peşte) şi atacă mai ale exemplarele tinere. Tratamentul recomandat este cel cu sulfat de cupru şi sulfat de zinc (în cazuri foarte grave), în concentraţie de 1gr / 1 litru apă distilată (sau de ploaie). Din această soluţie se pun 2cmc pentru fiecare litru de apă din acvariu (atenţie! este o soluţie toxică). Baia durează între 7-10 zile, fără filtrare, după care apa se înlocuieşte parţial. Soluţia poate distruge plantele din acvariu.

Un alt tratament împotriva acestei boli se face cu băi sărate (100g sare neiodată la 5 litri de apă, timp de 15-20 minute), într-un vas separat, o dată la două zile.

La folosirea soluţiilor sau a medicamentelor din comerţul specific acestei ramuri, citiţi cu mare atenţie instrucţiunile de folosire, cărui tip de boli sau paraziţi sunt indicate acestea şi mai ales respectaţi dozajul recomandat de producător.

Dacă peştii dau semne de intoxicare, culcându-se pe o parte şi căzând la fundul acvariului, vor fi mutaţi imediat într-un vas

cu apă proaspătă bine oxigenată. Intoxicarea lor apare în momentul în care concentraţia substanţei folosite nu este cea indicată sau cerută ( sigur aceasta este prea mare ).

Reproducere: se face într-un bazin de 12-20 litri unde coloana de apă nu trebuie să depăşească 15 cm. Aerarea apei este contraindicată din motivul că produce “valuri” şi curenţi turbionari ce pot distruge cuibul cu icre sau dăuna grav structurii scheletice a alevinilor.

Pe suprafaţa apei se aşează plante plutitoare ce ajută masculul la construirea cuibului. În substrat sau ghivecele se pot planta câteva fire de Vallisneria, Acorus sau Cryptocoryne.

Pentru reproducere se folosesc exemplare mature în vârstă de peste un an. Introducerea masculului se face seara, timp în care inspectează şi obişnueşte cu noul teritoriu. A doua zi dimineaţă se introduce şi femelă care este imediat curtată de către mascul.

El începe construirea cuibului ce în final măsoară grosimea de aproximativ 2cm, având o suprafaţă de mărimea unei palme. Periodic, acesta îşi întrerupe munca, curtând sau îndepărtând femela din apropierea cuibului, uneori brutal, ciupind-o de aripioare. S-a observat că uneori femela are obiceiu de a strica cuibul, repezindu-se în el, în momentele de neatenţie ale masculului. Nu se cunoaşte cauza acestui gest.

Odată terminat cuibul, masculul încearcă aducerea femelei către acesta, înotând în jurul ei până când aceasta cedează şi acceptă împerecherea.

După depunere, cca 80-120 icre, femela trebuie îndepărtată din vasul de repoducere. Îngrijirea şi curăţirea icrelor rămânând în grija masculului. Alevinii eclozează după 24-36 ore la o temperatură de 28C şi părăsesc cuibul la vârsta de 2-3 zile. După eclozare, masculul trebuie mutat înapoi în acvariul comun. Puii se hrănesc cu infuzori, rotiferi sau naupli mici.

HETEROPNEUSTES FOSSILIS

(fam. Welse somni-sanitari)

Poate fi întâlnit în zonele cu apă lină, de adâncime mică sau medie, bogată în vegetaţie din India şi Ceilon (Sri Lanka).

Se simte bine dacă este ţinut în pereche sau grup. Este un peşte foarte sociabil şi curios, ce împarte adesea aceeaşi ascunzătoare

Are corpul lung, puternic aplatizat pe lateral în partea din spate. Dorsala este mică şi situată în faţă. Înotătoarea anală este foarte lungă, ajungând aproape de coadă, aceasta din urmă fiind mică şi rotunjită. Botul prezintă 4 perechi de mustăţi lungi, înzestrate cu papile senzitive şi gustative, cu care peştele cercetează sau caută hrana. La această specie, pectoralele dispun de spini puternici, iritanţi, cu care peştele se apără în caz de pericol (nu se ţine sau apucă cu mâna).

Coloritul este predominant negru, cu o dungă longitudinală gri situată pe flancuri şi abdomenul mai deschi la coloare.

Crescut în acvariu, dimensiunea lui nu depăşeşte 15-20 cm, în mediul natural el fiind mult mai mare.

Are nevoie de bazine mari, peste 100 litri, prevăzute cu multe ascunzători (peşteri cu două intrări-ieşiri, rădăcini). Deoarece peştele îşi caută hrana pe fundul apei cu ajutorul mustăţilor, substratul va fi format din nisip sau pietriş fin, pentru a nu se rănii. Nu are pretenţii faţă de de calitatea apei dar aceasta trebuie bine filtrată tot timpul, fiind tulburată des către peşti în momentul în care scormonesc în căutarea hranei.

Temperatura apei nu trebui să fie prea mare (optima 22-23C), deoarece determină scăderea cantităţii de oxigen solvit din apă, caz în care peştii ies mai des la suprafaţă pentru a respira.

Ca orice specie de somn, caută zonele cu umbră pe timpul zilei, aceasta putând fi realizată cu ajutorul plantelor plutitoare precum cele din fam. Ceratopteris sau a celor cu frunze mari :

Echinodorus; Cryptocoryne şi Microsorium. Mănâncă orice tip de hrană, vie sau uscată dar cu condiţia să ajungă pe fundul vasului.

Reproducere: are loc în bazine mari, în semiumbră, la aceeaşi temperatură ca cea de creştere. Icrele sunt depuse în ţevi de P.V.C, grupate în grămăjoare. Puii sunt îngrijiţi de ambii părinţi

CICHLASOMA MEEKI

(fam. Cichlidae)

Este un ciclid foarte frumos originar din Guatemala şi Mexic, ce seamănă puţin cu bibanul comun din apele noastre.

Preferă zona de mijloc şi de fund a acvariului. Are o atitudine paşnică faţă de plante, dacă acestea sunt bine sădite şi protejate la rădăcină cu mici grămăjoare de pietricele.

Corpul este alungit, relativ înalt, având curbura spinării mai pronunţată decât a abdomenului. Capul este mare cu fruntea teşită, ascuţită până aproape de dorsală. Înotătoarea abdominală şi cea dorsală sunt mari şi ascuţite la capete. Pectoralele, bine dezvoltate, au primele radi mult prelungite şi curbate către spate în formă de seceră. Crescut în acvariu, peştele atinge dimensiunea de 10-12 cm, femela rămânând ceva mai mică.

Are o culoare liliachie sau verde-violet cu abdomenul şi gura roşii. Pe laterală se observă o dungă longitudinală, mai închisă la culoare, întretăiată de 7-8 dungi transversale mai intens sau mai puţin colorate, în funcţie de starea de excitaţie a peştelui. Pe lateral mai apar şi două pete negricioase, una la mijlocul corpului şi una la baza cozii. Operculele au şi ele câte o pată, dar de data aceasta de culoare verde-gălbui, tivite cu auriu. Irisul este verde intens.

Deosebirea dintre sexe este dată de dimensiune şi coloritul masculului: mai mare, mai lung şi mai intens colorat. Tot el,

beneficiază de înotătoare bine dezvoltate, ascuţite la capete şi lungi. Femelă este mai modest “îmbrăcată”, dar acest lucru până în perioadă reproducerii, când coloritul ei devine mult mai intens decât al masculului.

Peştii solicită bazine spaţioase (ca toate speciile de Ciclide), bogate în vegetaţie, prevăzute cu multe ascunzători: peşteri, stâncării şi rădăcini. Preferă un substrat mai grosier, presărat din loc în loc cu mici insule de nisip.

Pentru acvariu biotop sunt recomandate speciile de plante: Sagittaria; Elodea Canadensis şi Minor ; Azolla; Eichornia.

Apa trebuie să fie cristalină, foarte bine aerată, împrospătată săptămânal. Duritatea ei se încadrează între 6-12 dGH şi un pH neutru de 6-8. Temperatura optimă de creştere este de 22-24 C cu minima de 20C. Pentru reproducere 24-26, stabilă.

Reproducere: utile sunt bazinele mari, bine plantate, cu un pat de nisip bine spălat şi câteva grote drept ascunzători. Pe substrat se aşează 2-3 pietre plate, bine spălate şi dezinfectate.

După acomodarea cu noul teritoriu, perechea îşi alege locul unde urmează să depună icrele, acesta poate fi un cuib săpat în nisip; într-un loc retras la rădăcina unei plante; o piatră plată sau într-o peşteră. Odată ales locul, ambii peşti încep curăţirea lui de impurităţi şi alge, urmând ca după încheerea jocului nupţial, femela să depună cca 200-300 icre, fecundate imediat de către mascul. Ambii părinţi îngrijesc icrele şi puii pe toată perioada dezvoltării lor, devenind agresivi faţă de tot ce mişcă în apropiere. În această perioadă culoarea masculului se poate schimba în negru, cu spatele mai deschis, spre gri.

Alevinii eclozează în 50-60 ore. Aceştia sunt adunaţi imediat în gură de către femelă şi duşi într-un cuib săpat în nisip, pregătit dinainte. În primele 2-3 săptămâni, puii sunt hrăniţi cu: gălbenuş de ou; micro; tubi tocaţi mărunt şi hrană artivicială.

JULIDOCHROMIS MARLIERI

(fam. Cichlidae)

Sunt răspândiţi în Africa de Est predominant în lacul Tanganica

Trăiesc în zonă malurilor stâncoase ce le asigură locuri de refugiu şi suport pentru depunerea icrelor.

Masculii ocupă teritorii bine determinate, ce sunt apărate cu devotament de intruşi, fie ei şi din alte specii de peşti.

Fiind peşti de talie mică, maxim 10 cm, Marlierii sunt înzestraţi cu un desen (camuflaj) ce în mediul natural îi ajută să se facă nevăzuţi printre plante şi rădăcini, atunci cănd sunt ameninţaţi.

Pe un fond alb cu irizaţii roşiatice-gălbui, apar un număr de trei dungi înguste, negre, ce străbat corpul de la vârful botului până la baza cozii, intersectate transversal de 6-7 dungi late, de aceeaşi culoare. Înotătoarele au culoarea corpului, cu marginile în albastru deschis, tivite cu negru. Pe toată suprafaţa lor apar pete negre de diferite forme şi mărimi.

Forma corpului este lungă, cu spatele mai curbat decât abdomenul. Gura este situată în partea de jos a botului, fiind prevăzută cu buze pronunţate şi dinţi mici.

Deosebirea sexuală este dificilă, ambii având aceelaşi aspect cromatic şi model. În general masculul este puţin mai mare şi mai agresiv, distingându-se prin alegerea unui teritoriu.

Având un spirit dezvoltat al proprietăţii, mărimea acvariului trebuie să fie de cel puţin 60 litri, pentru a evita certurile ce pot apare într-un bazin mic.

Sunt peşti ce nu se manifestă prea prietenos faţă de alte specii, mai ales în perioada de reproducere şi atunci când dimensiunea intrusului este iferioară lor.

Acvariul trebuie să conţină un număr mare de ascunzători, precum: peşteri; stâncării; rădăcini şi tufe compacte de plante.

Preferă zona medie şi de fund a acvariului, urcând rar către

suprafaţă apei şi asta numai atunci când tipul de hrană administrat pluteşte şi nu se scufundă, este prea fină pentru a putea fi adunată (gen hrană uscată “purici de baltă”) sau în caz de boală ori lipsă de oxigen.

Plantele recomandate sunt cele din familia Ceratopteris (emersă, pentru a filtra lumina prea puternică şi apa cu ajutorul rădăcinilor); Vallisneria; Sagitaria; Cryptocoryne; Echinodorus.

Calitatea apei nu pune multe probleme, o duritate medie şi o aciditate neutră sunt suficiente, dar nu este cazul şi nitriţilor, care trebuie să lipsească complet (realizabil prin schimburi de de apă, ¼ săptămânal ar trebuii să rezolve această problemă).

Temperatura optimă de creştere este de 23-24C iar cea minimă de 21C. Pentru reproducere ea trebuie să fie de 25-26C stabil.

Reproducerea: ca în cazul tuturor speciilor de ciclide, este dificilă. Stresul unui bazin mic, lipsă unui decor adecvat (fără ascunzători, peşteri, plante) care de cel mai multe ori este ignorat de crescători, duc în final la eşec în această privinţă.

Marlierii sunt slabi productivi, depun cca 20-50 icre pe tavanul peşterilor. Ambii părinţi îngrijesc icrele şi puii.

Eclozarea icrelor are loc după 3-4 zile. Alevinii rămân agăţaţi de tavanul peşterii încă 6 zile, timp în care sacul vitelin se resoarbe

Tipul de hrană acceptat este format din vietăţi mici ca naupli de Artemia salina; Daphnie şi alţi crustacei.

Ajunşi la maturitate, mănâncă hrană vie şi uscată dar au nevoie şi de un adaos de hrană vegetală.