TANICHTHIS ALBONUBES
(fam. Cyprinidae)
Biotopul natural al acestui peşte este China de sud-est în apropiere de regiunea Cantonului şi a Honh-Kong-ului.
Forma corpului este fusiformă, cu capul scurt şi gura mică dispusă oblic. Talia adultului este de 4 cm. Culoarea de bază este verzuie, cu o linie laterală galbenă sau roşie, fosforeşcentă. Irisul este auriu, iar înotătoarele anală şi dorsală au aproape aceeaşi mărime
BRACHYDANIO ALBOLINEATUS
(fam. Cyprinidae)
Specia provine predominant din Sumatra şi estul Indiei, dar se poate întâlni şi în Birmania într-un număr restrâns de zone.
Prezintă un corp alungit, suplu, turtit lateral, fiind foarte asemănător cu “zebra”. Pe bot are dispuse două perechi de mustăţi, cele inferioare fiind mai lungi. Înotătoarea codală este uşor decupată. Este un peştişor de dimensiuni mici, ce ajunge la maxim 4,5 cm lungime. Culoarea corpului este schimbătoare, în funcţie de unghiul de incidenţă al luminii: albastru deschis sau verde-gălbui, cu unele irizaţii roşiatice sau albastre spre gri. Pe lateral are o dungă longitudinală de culoare roşie, tivită cu albastru. Toate înotătoarele sunt roşiatice. Într-o lumină puternică, peştele capătă culorile curcubeului.
Dimorfismul sexual este puţin vizibil, ca regulă în astfel de situaţii când ambele sexe sunt aproape identice, la toate speciile de peşti, masculul este mai suplu şi mai viu colorat.
Este un peşte de grup sau banc, din acest motiv are nevoie de spaţii mari de înot. Cel mai indicat vas, ca volum, este cel de 50 litri, pe fundul căruia, ca substrat, este recomandat nisipul grosier şi puţin pietriş mărunt.
Plantele recomandate acestei specii sunt: Myriophyllum; Vallisneria; Fontinalis; Limnophila; Cryptocorine; Hygrophila; Nittela şi Acorus, toate sădite în partea din spate a acvariului.
Cea mai indicată apă, calitativ, este cea cu o duritate medie (dGH=8-10) şi un pH=7 (neutru).
Temperatura optimă este de 20-23C, având o minimă de 16. Pentru reproducere sunt necesare 24-25C, fără variaţii termice.
Se recomandă schimburi dese de apă, peştele având nevoie permanent de apă proaspătă. Cum este indicat în toate tipurile de acvarii, filtrarea şi aerarea apei sunt obligatorii.
Acceptă orice tip de hrană, vie sau uscată, dar este bine ca înainte şi în timpul reproducerii să fie hrăniţi cu Enchytraeus (trebuie evitată administrarea de Cyclops în această perioadă, deoarece micul crustaceu mănâncă larvele eclozate).
Reproducere: avem nevoie de un bazin mic, 10-20 litri, prevăzut cu plasă de protecţie a icrelor şi câteva fire de plante cu frunze fine (Myriophillum sau Nittela), sădite în substrat, sau în ghivecele dacă dorim să ţinem fundul vasului liber. Vasul se umple cu apă până la o înălţime de 15-16 cm şi se lasă la învechit timp de cel puţin trei zile.În această perioadă, apa trebuie bine aerată şi filtrată. Pentru acomodarea cât mai rapidă cu noul spaţiu, perechea reproducătoare se introduce seara, în raport de doi masculi la o femelă. Jocul nupţial începe odată cu apariţia primelor raze de soare şi se sfârşeşte prin retragerea perechii în tufele de plante, unde femela va depune cca 400-500 icre, fecundate imediat de către mascul.
În decurs de 24-30 ore larvele eclozează şi rămân lipite de plante sau geam, încă 3-4 zile, timp în care sacul vitelin se resoarbe complet.
Odată ce încep să înoate liber, puii se vor hrănii cu infuzori sau, în lipsă, cu gălbenuş de ou fiert.
În vasul creşă, vom utiliza un filtru mic cu debit redus de aer, pentru a nu crea curenţi prea puternici de apă, larvele fiind foarte firave şi sensibile la aceste turbulenţe.
APHYOSEMION GARDNERI
(fam. Cyprinodontidae – "Killi")
Acest "Killi", provine din Nigeria şi vestul Camerun-ului.
Forma corpului este cilindrică în partea din faţă şi plată pe flancuri între aripioara anală şi cea codală, aceasta din urmă având primele şi ultimele radi prelungite. Dorsala este situată în spatele analei, fiind de dimensiuni mai mici ca aceasta. Lungimea corpului este de 4-5 cm, uneori ajungând la 6 cm. Diferenţa între sexe este dată de colorit, astfel:
EPIPLATYS DAGETI
(fam. Cyprinodontidae – “Killi”)
Originar din Africa de vest (Liberia, Ghana, Coasta de Fildeş), acest Killi trăieşte în apele de mică adâncime, uneori salmastre, invadate de vegetaţie submersă şi plutitoare (predominant cu nuferi). La maturitate, masculul atinge lungimea de 5,5-6 cm, femela fiind ceva mai mică, ea măsurând doar 4-5 cm.
Are corpul lung, aplatizat pe flancuri în partea din spate. Capul este teşit, cu gura plasată
TRICHOGASTER LEERI
( fam. Anabantidae)
Cunoscut şi sub denumirea de gurami-sidefiu în toată Europa şi U.S.A, acest frumos şi liniştit peşte populează apele calde, stătătoare, bogate în vegetaţie din Malaezia, India, Indonezia şi Sumatra, unde poate fi întâlnit alături de speciile Puntius şi Rasbora. Paşnic şi sfios, Leerii este ideal pentru un acvariu comun, crescut în compania altor specii de peşti liniştiţi, unde este bine şi estetic să fie ţinut în perechi sau grup de 4-5.
şi prezintă la baza lor câte o pată rotundă albastră-neagră, legată de o zonă roşie strălucitoare. Lobii înotătoarei codale sunt gălbui. În stadiu de pui, coloritul corpului se aseamănă mult cu cel al peştelui "neon".
Este un peşte sociabil şi gregar, ce se simte bine în grup. Are nevoie de vase spaţioase cu lungimea de 50 cm, un substrat de nisip de râu (bine spălat) şi multe tufe de Myriophillum; Elodea; Heterandria; Riccia; Ludwigia; Vallisneria.
În mediul natural, peştele trăieşte în ape reci şi repezi, trăsătură care şi-a păstrat-o şi în acvariu, mai ales în privinţa temperaturii ce se încadrează în limite mari 12-22C. Iarna poate rezista într-un acvariu neîncălzit, cu condiţia ca în timpul zilei şi al nopţii temperatura aerului din cameră să nu scadă sub 14-15C.
Temperatura optimă la care este bine să-l ţinem, este de 18-20 Calitatea apei nu are prea mare importanţă, fiind un peşte foarte
adaptabil în privinţa durităţii dGH= 4-8 şi acidităţii ei pH=6-8.
Diferenţa între sexe se observă cu dificultate, în general se ţine cont de faptul că masculul este mai suplu şi mai viu colorat.
Reproducerea: se face într-un bazin de 25-30 litri, ce conţine un substrat din pietriş bine spălat şi dezinfectat, unde vom sădii câteva tufe de Fontinalis. Calitatea apei este cea din bazinul comun, foarte bine filtrată şi aerată. Coloana de apă din vas trebuie să fie de 15 cm (maxim 20 cm).
Pentru reproducere, vom introduce în bazin mai multe exemplare în proporţii de doi masculi la o femelă.
Depunerea icrelor are loc în mai multe etape pe parcursul a cinci zile. Nu-şi mănâncă icrele şi nici puii, deci nu trebuie să ne grăbim cu mutarea părinţiilor în alt vas, până în a 6-a zi.
Eclozarea icrelor durează timp de 24-30 ore, larvele rămânând lipite de geam sau plante 3-4 zile. În a 5-6-a zi de la eclozare se produce resorbţia totală a sacului vitelin, moment în care puii încep să înoate liber.
În prima săptămână, puii se hrănesc cu gălbenuş de ou sau lapte praf, administrat în doze mici de mai multe ori pe zi, urmând ca în a doua săptămână să-i hrănim cu viemi micro sau tubi (bine spălate şi tocate mărunt).
masculul are părţile laterale şi baza aripioarelor de un verde metalizat, presărate cu puncte roşii, care uneori pot forma dungi orizontale sau verticale. La femelă părţile laterale şi baza aripioarelor sunt stropite cu maro iar zona inferioară a corpului este portocalie sau roz. Masculii sunt certăreţi între ei, din acest motiv suntem nevoiţi să ţinem în aceelaşi bazin doar un mascul şi două sau trei femele. Este o specie de peşte (ca întreaga familie) ce nu poate fi ţinută într-un acvariu comun, cu alte tipuri de peşti, ci doar în bazine biotop (amenajate cu decor şi plante caracteristice zonei respective de unde aceştia provin), crescut în cel mai rău caz alături de peşti din aceeaşi familie.
Nu iubeşte lumina prea puternică şi directă, aceasta făcându-i să stea mai mult pitiţi printre plante. Pentru filtrarea luminii, se folosesc plante plutitoare (Riciia, Salvinia) sau submerse gen Ceratopteris, Elodea ect.
Preferă apa moale dGH=3-4, uşor acidă pH= 6-6,5. Temperatura optimă de creştere este de 20-23C iar cea de reproducere este de 24C, menţinută stabil în această limită.
Reproducere: se folosesc vase de 15-20 litri, cu fundul închis la coloare (se poate aşeza o hârtie neagră sau închisă la culoare sub acvariu), umplut cu apă moale (3-3,6) cu pHde 5-6 (acid).
În bazin se aşează plante cu frunze fine de genul muşchiului de Java (Vesicularia, Fontinalis) şi câteva plante plutitoare.
Perechea de peşti se introduce în bazin seara pentru acomodare.
Depunerea are loc pe plante şi durează 4-5 zile, urmând ca în a 6-a zi părinţii să fie mutaţi înapoi în acvariul comun.
Apa trebuie ţinută bine aerată şi filtrată, ferită pe cât posibil de apariţia infuzorilor sau a ciupercilor ce pot ataca icrelor (se adaugă foarte puţin albastru de metil astfel încât apa să devină abia vizibil albăstruie). Dacă icrele se albesc, căpătând culoarea laptelui, vor fi îndepărtate zilnic pentru a nu altera restul pontei (acestea nu au fost fecundate şi sunt atacate de ciuperca Saprolegnia). Eclozarea durează foarte mult, cca 13-15 zile. Sacul vitelin se resoarbe în decurs de 1-2 zile, moment în care puii vor fi hrăniţi cu naupli de Cyclops, Daphnia sau Artemia.
în partea superioară a botului. Aripioara dorsală este de formă rotunjită şi de culoare brună, fiind dispusă mult în spate, lângă coadă. Înotătoarea anală, la mascul este ascuţită, în timp ce la femelă aceasta este rotunjită.
Masculul are flancurile aurii spre verde, îmbrăcate într-un desen asemănător unei plase, roşii, peste care apar cinci dungi transversale închise la culoare, ce pornesc din spatele pectoralei şi se opresc la baza cozii. Aripioarele pot fi verzi sau galbene, tivite pe margini cu negru lucios, iar pe suprafaţa lor se pot distinge mici puncte închise la culoare, conturate cu negru.
Cromatic, femela este asemănătoare cu masculul, dar noanţele ei sunt mai şterse şi în plus prezintă, pe corp, pete oblice.
Sunt peşti paşnici, puţin sociabilă, ce au obiceiul de a sării din apă (acvariul trebuie ţinut acoperit).
Solicită bazine spaţioase, bine plantate (obligatoriu şi plante plutitoare), umplute cu apă de duritate mică spre medie, 4-6 şi uşor acidă pH=6-6,5.
Temperatura optimă de creştere este de 22-23C, cu minima de 14-15C. Pentru reproducere sunt necesare 25-26C (stabil).
Uneori masculii se ceartă între ei, dar nu se rănesc sau ciupesc.
Reproducere: bazinul şi calitatea apei sunt identice cu cele descrise anterior. Ca plante suport se folosesc specii de Nitella şi Myriophilum sau varietatea de Ceratopteris Cornuta emersă. Perechia începe jocul nupţial, fugărindu-se şi înotând vioi în tot bazinul, urmând să se retragă în final în tufele de plante, unde femela va depune cca 100-150 icre, în serii, într-o perioadă foarte lungă de timp, 2-3 săptămâni. Din acest motiv, icrele împreună cu planta suport se vor muta zilnic într-un alt vas, pregătit dinainte, ce conţine aceelaşi tip de apă şi temperatură.
Larvele eclozează după 9-10 zile, măsurând 1,5-2 mm şi îşi încep înotul la vârsta de 16-18 zile de la eclozare.
Hrana puietului este compusă din rotiferi sau naupli de diferiţi crustacei ( Cyclops; Artemia ).
Periodic puietul trebuie sortat, deoarece creşte diferenţiat şi există riscul ca cei de dimensiuni mai mari (din icrele depuse şi eclozate în primele zile) să-i atace şi mănânce pe cei mici.
Este un peşte de talie mijlocie, 10-12 cm, dar în ciuda acestui fapt are nevoie de bazine mari, spaţioase, de peste 60 litri, unde să poată înota în voie, etalându-şi adevăratele culori. Poate fi crescut şi în vase mai mici, de 40-50 litri, dar atunci numărul lor trebuie să fie evident mai redus.
Trebuie crescut cu atenţie şi asociat numai cu specii paşnice, deoarece este foarte sensibil la răniri.
Aparţinând familiei Anabantidae, nu este necesară aerarea apei, peştele mulţumindu-se cu oxigenul produs de plante, respirând totodată aer de la suprafaţă, ce este înmagazinat într-un organ situat în spatele capului, numit “labirint”.
Corpul are o culoare albastru-argintiu cu irizaţii sidefii, stropit cu multe puncte mai închise la culoare. În lungul corpului se află o bandă neagră ce porneşte din dreptul botului şi se termină aproape de înotătoarea codală. Aripioara abdominală este tivită spre exterior în portocaliu (acest tiv este atribuit de unii crescători numai masculului, dar în realitate el există şi la femelă, deci nu poate fi luat în calcul ca dimorfism sexual). Înotătoarele pectorale sunt mult prelungite, ca nişte antene mobile şi conţin o mulţime de senzori şi papile gustative ce ajută peştele la găsirea hranei, fiind folosite totodată la cercetarea sau verificarea partenerilor şi a obiectelor din jur.
Deosebirea între sexe este dificilă la tineret, la exemplarele mature, diferenţa este clară şi dată de înotătoarele dorsală şi abdominală care la mascul sunt mult mai mari şi ascuţite la vârf, la femelă acestea fiind mici şi rotunde.
Se dezvoltă bine în vase cu multă vegetaţie (2/3 din suprafaţă), care asigură puţină umbră, dând în aceelaşi timp peştelui o senzatie de siguranţă. Vegetaţia poate fi compusă dintr-o singură specie de plante cum ar fi Cryptocoryna sau din grupe de plante precum : Vallisneria; Limnophila; Pistia; Hygrophila şi Acorus, toate se vor planta în partea din spate a acvariului.
Apa acvariului va fi stabilizată, limpede, cu o culoare uşor gălbuie, având duritatea de dGH=8-10 şi aciditatea de pH=7.
Temperatura optimă de creştere este de 23-24C, cu minima de 20C (trebuie să menţionăm că temperatura minimă nu este cea letală, ea este cea la care peştii îşi pierd confortul şi pofta de mâncare, cea letală se calculează scăzând 5-6C din cea minimă, pentru orice tip de peşte). Temperatura de reproducere este destul de ridicată, 28-30C, menţinută stabil în aceste limite. Se poate reproduce şi la temperaturi mai reduse de 24-26C, dar în aceste condiţi dezvoltarea embrionului se face mai lent iar eclozare sa nu este întotdeauna încununată de succes.
Având gura mică, hrana oferită trebuie să fie bine mărunţită. Dacă granulaţia ei este prea mare, peştele încearcă s-o mărunţească înghiţind-o şi expulzând-o afară până când dimensiunea ei devine suficient de mică pentru a fi mâncată, lucru ce poate duce la înecare şi asfixierea peştelui.
Reproducere: se foloseşte un bazin de 30-40 litri, bine plantat (recomandate: Myriophillum; Cryptocoryne şi câteva fire de Riccia), umplut cu apă normală a cărei înălţime nu trebuie să depăşească 25-30 cm. Bazinul trebuie aşezat într-un loc liniştit şi ferit de zgomote. Fiind un peşte fricos, mai ales în perioada de reproducere, geamul frontal trebuie acoperit cu o hârtie, pentru a crea peştilor o senzaţie de siguranţă şi intimitate.
Dificultatea şi greutatea la reproducere este de a găsi o pereche compatibilă, dispusă să depună împreună, de aceea alegerea reproducătorilor se va face dintre peştii care în acvariul comun stau mai mult timp împreună sau perechia care a început deja jocul nupţial (caz foarte rar în compania altor peşti).
După acomodarea cu noul spaţiu, masculul începe curtarea femelei, lucru ce poate dura de la două zile (dacă perechea nu este la prima depunere, femela fiind pregătită să depună) până la două-trei săptămâni (caz obişnuit la prima depunere) atunci când femela este prematur pusă la depus şi icrele sunt insuficient dezvoltate. În pauzele dintre curtarea femelei, masculul construieşte un cuib de spumă din bule mici de aer impregnate cu o substanţă uleioasă ce împiedică disiparea lor şi ajută totodată la menţinerea în formă de mănunchi a întregii spume. Construcţia cuibului durează de obicei două zile şi este de mărimea unei palme. El este ancorat de plante plutitoare, emerse sau geamul acvariului.
După terminarea cuibului, masculul conduce femela până sub acesta, unde încolăcindu-se în jurur ei şi întorşi cu abdomenul în sus, femela depune cca 80-400 icre care sunt fecundate imediat de mascul. Depunerea icrelor are loc în mai multe reprize întrerupte de pauze în care peştii se odihnesc. Icrele împrăştiate în apă sunt culese de către mascul şi aşezate în cuib. Uneori la recuperarea icrelor participă şi femela, dacă este lăsată de mascul. Icrele au un conţinut mare de substanţă uleioasă ce le face să plutească.
După depunere, femela poate fi scoasă şi mutată înapoi în acvariul comun. Icrele rămân în grija masculului, fiind curăţate tot timpul de alge, ciuperci şi impurităţi ce pot altera întreaga pontă. Masculul întreţine icrele timp de trei zile, moment în care alevinii eclozează. Odată cu eclozarea şi apariţia tuturor alevinilor, este timpul să îndepărtăm şi masculul.
Hrănirea puietului se face în primele zile cu infuzori sau gălbenuş de ou fiert. Treptat se trece la tubi, dafnii, micro, grindal.
