Testoasa de Florida - Testoasa cu urechi rosii

Monetize your site!

BROASCA ŢESTOASĂ

DE FLORIDA

-SLIDER-

 Februarie 2006

terarium. La amplasarea becului trebuie să stabilim mai întâi distanţa la care acesta poate fi aşezat deasupra acvariului, în aşa fel încât căldura emisă de el să nu fie nici prea mică dar nici prea mare, măsurată în dreptul pietre pe care urmează să stea ţestoasa, media acesteea trebuind să se încadreze între 24-28C.

Broaştele ţestoase, ca şi toate reptilele, au nevoie de raze ultraviolete (UV), procurarea unei astfel de lampi de UV ne-va scuti pe parcurs de multe neplăceri provocate de îmbolnăviri.

În natură, odată cu expunerea la soare, ţestoasa beneficiază pe lângă căldura solară şi de razele ultraviolete, deosebit de necesare sterilizării corpului, eliminării unor paraziţi acvatici şi mai ales producerii compuşilor indispensabili osificării. Din acest motiv utilizarea unei astfel de lămpi este benefică, dar nu obligatorie. Metoda expunerii la soare este bună, atâta timp cât între ţestoasă şi razele solare nu există un geam, deoarece razele ultraviolete sunt oprite de acesta, iar rezultatul este unul singur: supraâncălzirea inutilă a ţestoasei.

Dacă pe timp de primăvară, vară, toamnă avem posibilitatea de a-i oferii ţestoasei câteva ore de “băi solare” curate, acvariul sau vasul în care aşezăm broscuţa trebuie să asigure şi un spaţiu umbros, ca refugiu în cazul în care temperatura este prea mare.

La utilizarea unei lămpi UV trebuie să ţinem cont de câteva lucruri: distanţa de amplasare a lămpii faţă de acvariu trebuie să fie de 60 cm; durata de funcţionare a ei este de 10-15 minute de 2-3 ori pe săptămână.

Dacă lampa cu UV este achiziţionată dintr-un magazin specializat, suntem obligaţi să citim şi respectăm instrucţiunile care sunt prezentate. În cazul în care lampa este de fabricaţie artizanală şi nu este dozată corespunzător, trebuie să ţinem cont de faptul că razele ultraviolete sunt radiaţii şi expunerea noastră pe o perioadă prelungită de timp la ele poate fi dăunătoare, deci pe timpul funcţionării lor este bine să părăsim camera.

HIBERNAREA

Broaştele ţestoase sunt animale cu temperatura corpului variabilă (Poikiloterme) sau cu sânge rece, din acest motiv ele trebuie să-şi asigure o temperatură corespunzătoare organismului. Ele au nevoie de anumite condiţi, în afara cărora nu pot trăi, în acest sens, când este necesară o temperatură mai ridicată, se expun la băi de soare, caţărate pe diferite obiecte, cât mai aproape de sursa de căldură, unde stau nemişcate o perioadă lungă de timp, absorbind astfel cantitatea de căldură necesară. Când temperatura corporală este prea mare, ţestoasele, se răcoresc plonjând în apă sau adăpostindu-se în locuri umbroase.

Când toate aceste măsuri de răcorire nu dau rezultat, ţestoasa are posibilitatea să-şi modifice ritmul cardiac şi respirator. Astfel, în condiţiile în care temperatura corporală este prea ridicată, ritmul cardiac se reduce, încetinind în acest fel circulaţia sanguină sau în situaţia în care temperatura corpului trebuie să crească, ritmul cardiac se accentuează producând o mai bună irigare cu sânge a întregului organism. Principiul autoreglării temperaturii corporale are efect numai în condiţiile în care ţestoasei i-se dă posibilitatea de adaptare, deoarece dacă o menţinem tot timpul la temperaturi constant ridicate sau prea coborâte, organismul nu va face faţă solicitării permanente şi există riscul de a-i provoca moartea.

Necesitatea ca ţestoasa să beneficieze de repaus la temperaturi

scăzute sau ridicate, joacă un rol determinant în protecţia organismului, deci datoria noastră este aceea de a-i asigura locuri calde, cât şi zone reci, iar cea mai simplă şi accesibilă metodă pe care o avem la îndemână este menţinerea temperaturii apei cu 2-3C mai scăzută decât cea exterioară. Temperatura optimă a ţestoasei Slider este de 24-28C iar cea critică sau letală de 0-1 (minima) şi 38-41C (maxima). Activitatea broscuţei la o scădere a temperaturii de până la 15C timp de mai multe zile la rând, se reduce drastic şi determină intrarea în "pseudohibernare", o stare în care ţestoasa încetează să se mai hrănească, îmbolnăvindu-se de inaniţie şi încetul cu încetul moare de foame. Scăderea treptată a temperaturii la valori de 8-10C declanşează adevărata stare de hibernare, aceasta fiind o etapă deosebit de delicată, de care trebuie să ţinem cont, deoarece în caz contrar se pot înregistra pierderi în rândul ţestoaselor.

De regulă este necesar ca ele să hiberneze minim 4-5 săptămâni pe an, dar nu înainte de a li-se face o pregătire în acest scop pe durata a 30 zile, prin reducerea zilnică a temperaturii până când aceasta atinge valoarea de 8-10C. Pe durata premergătoare hibernării se va trece şi la un regim alimentar adecvat, cu zile de post alternând cu altele de hrănire normală, iar spre finele perioadei pregătitoare, cu zile în care nu se vor administra alimente, pentru a obliga organismul la o golire cât mai completă a tubului digestiv. Pentru o golire corespunzătoare a tubului digestiv şi evitarea proceselor de fermentaţie în perioada hibernării, este indicat ca ţestoasa să fie pregătită din timp în acest sens. Astfel, după zilele de post, broscuţa se va introduce într-o

baie de apă caldă (27-30C) timp de 10-12 minute, în mai multe reprize (5-6). Procesul se repetă timp de câteva zile, provocând astfel evacuarea totală a conţinutului tubului digestiv. Ţestoasele supuse unui astfel de tratament pregătitor, pot fi introduse în mici acvarii amenajate special în acest sens. Acvariul trebuie să conţină permanent un strat de apă de circa 1cm, în acest fel vom scurta perioada de hibernare.

Procesul de hibernarea este obligatoriu să se desfăşoare la o temperatură constantă de 3-8C, fără variaţi în afara acestei valori. În cazul depăşirii limitei superioare de 8C, broscuţa se va trezii prematur din hibernare riscând astfel să-şi epuizeze rezervele, ceea ce duce la moartea ei. Nici scăderea temperaturii sub 0C nu reprezintă o soluţie, în acest caz ţestoasa va murii prin îngheţ.

Dacă nu avem posibilitatea de a menţine temperatura constantă, la o valoarea de 3-8C, atunci este indicat să renunţăm la activitatea de hibernare, deoarece riscurile ca ţestoasa să moară sunt mari.

Pentru a trece broscuţa la stadiul de activitate, urmăm paşii inverşi pregătirii hibernării prin ridicarea treptată a temperaturii până la cea optimă şi administrarea hranei treptat pe zile.

La ieşirea din hibernare alimentele administrate vor fi bogate în calciu, vitamine precum şi hrană mai suculentă, pentru o rehidratare rapidă. În vederea hibernării, ţestoasele nu se vor adăposti în beciuri sau poduri, din cauza că în aceste locuri ventilaţia este slabă iar temperatura poate varia în limite mari. Dacă nu dorim ca broscuţa noastră să intre în hibernare, neavând posibilităţi în ai asigura condiţiile cerute, sau pur şi simplu nu dorim acest lucru, trebuie să ţinem cont ca temperatura minimă să nu coboare sub 20C.

HRANA

În stadiul de pui şi tineret, Slider este o ţestoasă carnivoră, hrănindu-se cu faună acvatică sau terestră de origine animală, râme, melci, insecte, peştisori etc, însă pe parcurs ce înaintează în vârstă, începând cu al treilea an de viaţă, ea devine treptat omnivoră, trecând şi la consumul de produse vegetale.

În captivitate, noi trebuie să-i asigurăm o hrană cât mai variată, care să conţină toate elementele necesare dezvoltării şi funcţionării cât mai bune a organismului, pornind de la proteine şi încheind cu vitamine şi săruri minerale.

Pentru puiet şi tineret este obligatorie administrarea cel puţin de două ori pe săptămână, hrană care să conţină carne de vită (slabă), pasăre sau alte animale domestice, exceptând-o pe cea de porc care este mai greu digerabilă.

În meniul broscuţei mai poate intra ocazional, dacă deţinem, şi hrană preparată special pentru câini şi pisici.

Alimentele fragede se oferă ca atare, iar cele mai tari sau fibroase vor fi tocate sau tăiate în bucăţele mai mici.

Cu toate că Slider, în stadiul de tineret, este o ţestoasă carnivoră, se poate include în meniu, o dată sau de două ori pe săptămână, şi alimente de origine vegetală, cum ar fi frunzele de salată, păpădie, morcovi, cartofi, varză, spanac etc., toate aceste produse vor fi bine spălate, tăiate în bucăţele mici sau răzuite, înainte de a fi oferite spre consum. După ce ţestoasa se obişnuieşte şi cu acest tip de hrană, aportul de săruri şi vitamine este parţial asigurat.

Având în vedere că necesarul de vitamine şi săruri minerale este greu de determinat, la perioade scurte de timp se vor administra doze suplimentare de vitamina AD3, direct în apa din bazin, sau complexe vitamino-minerale, pentru o bună calcifiere a sistemului osos, carapacei şi desfăşurarea în bune condiţii a proceselor metabolice.

Cantitatea de hrană ce trebuie administrată ţestoaselor depinde de apetitul acestora, care poate fi diferit, în funcţie de starea lor la un moment dat: cum sunt perioadele de trecere înspre sau dinspre stadiul de hibernare; în intervalul de timp când ţestoasa femelă este gestantă şi uneori poate refuză hrana; atunci când temperatura mediului ambiant este în afara limitelor medii, ştiind că aceasta reglează printre altele şi pofta de mâncare.

Cantitatea de hrană de care ţestoasa are nevoie pentru o dezvoltare normală, este de circa 8-10% din greutatea ei (ex.-la o ţestoasă ce cântăreşte 90-100g se va administra cantitatea de 9-10g hrană), şi va fi oferită în interval de 1-2 zile, în funcţie de perioada de vârstă sau apetitul pe care-l are. Dacă rămân cantităţi de hrană neconsumate, ele trebuie îndepărtate pentru a nu se altera, devenind astfel adevărate focare de infecţie. Dozajul cantităţii de hrană se face prin tatonări preliminare, ajungând în cele din urmă la cel mai bun rezultat, astfel încât să nu consumăm hrana inutil, fiind nevoiţi să o aruncăm ulterior.

În funcţie de vârstă, administrarea hranei se va face diferenţiat. La exemplarele tinere mesele se vor da la intervale mai mici de timp, de două ori pe zi în primi 2-3 ani de viaţă, după care numărul acestea se reduce la o singură masă pe zi (3-5 ani), ajungând în cele din urmă la exemplarele adulte (5-6 ani) ca administrarea hranei să se facă la interval de două-trei zile.

În comerţul de specialitate se pot găsi diferite sortimente de hrană, special pentru ţestoase, ce cuprind o gamă largă de ingrediente; proteine, săruri minerale precum şi vitamine.

Pentru o pigmentare pronunţată a ţestoasei se poate folosi hrana în a cărei componenţă intră şi creveţii roz, sau produsele ce conţin o cantitate mai mare de caroten, spre exemplu morcovii.

Se recomandă ca hrana administrată să conţină două sortimente, iar calitatea ei să fie foarte bună, să nu fie alterată sau infestată, deoarece provoacă îmbolnăvirea ţestoasei.