Boli - combaterea lor la testoasa de Florida

Monetize your site!

BROASCA ŢESTOASĂ

DE FLORIDA

-SLIDER-

 Februarie 2006

REPRODUCERE

Realizarea reproducerii în captivitate este extrem de greu de realizat la ţestoase, dar cunoaşterea teoretică a acestui fapt ne poate ajuta în anumite momente.

În mediul natural, ţestoasele sunt animale teritoriale şi odată cu începutul perioadei de împerechere, masculii devin agresivi între ei, muşcându-se reciproc de zona capului şi piciuare, dacă le sunt încălcate teritoriile. Din acest motiv reproducerea lor în captivitate este imposibilă atâta timp cât nu le sunt create condiţii de viaţă asemănătoare cu cele din mediul natural. Fiind în imposibilitatea de a avea şi apăra propriul teritoriu, instinctele de reproducere ale masculului vor rămâne adormite.

Atingerea maturităţii sexuale ţine mai degrabă de talia ţestoasei şi condiţiile de viaţă asigurate. De regulă vârsta optimă de reproducere este la 6-20 ani, dar cum am precizat, acest lucru este posibil numai dacă dimensiunea carapacei masculului atinge minim 10 cm, lucru ce se întâmplă în jurul vârstei de 3-5 ani, iar ghiarele şi cozile sunt bine dezvoltate. Ţestoasa femelă este considerată adultă atunci când carapacea ei măsuară în lungime 17-23 cm, dimensiuni atinse în jurul vârstei de 5-6 ani

Împerecherea ţestoaselor Slider are loc în apă şi se manifestă prin urmăriri frenetice, ciocniri şi chiar muşcături destul de brutale. Dansul nupţial al masculului cuprinde o serie de acrobaţii executate în faţa femelei, înotând în cerc sau paralel cu ea şi uneori chiar pe spate. Perioada de împerechere este cuprinsă între lunile Martie-Iunie.

Femela ţestoasă gestantă, după cum am văzut, poate refuza uneori hrana oferită, dar acesta nu este un lucru neobişnuit, se mai întâmplă şi cazuri în care apetitul ei creşte, caz în care raţia de hrană va fi suplimentată puţin.

Femela gestantă petrece o mare parte de timp pe uscat, unde se încălzeşte la soare, metodă prin care este stimulată dezvoltarea

ouălor. Din acest motiv este bine ca temperatura locului ei preferat să crească cu 2-3C. La 7-9 săptămâni după împerechere, în funcţie de temperatura mediului ambiant, are loc depunerea ouălor, de obicei în lunile iunie-iulie. După ce femela alege locul cel mai corespunzător, destul de departe de apă, sapă un cuib încăpător, adânc de 11-13 cm, unde va depune, în funcţie de vârstă şi mărime, un număr de 4-20 ouă ovale, ce au dimensiunile de: 2,5-3cm lungime; 2-2,5cm lăţime şi 10g greutate. Temperatura optimă de incubaţie este de 29-30C. Cu cât temperatura de incubaţie scade mai mult sub valoarea de 29C, cu atât numărul puilor de sex masculin va fi mai mare şi invers, numărul puilor eclozaţi, de sex feminin, se va mării odată cu creşterea temperaturii peste valoarea de 30C.

Dezvoltarea embrionului este relativ lentă, ajungând la stadiul de pui abia în decurs de 2,5-3 luni. El beneficiază de un dinte cornos, situat la extremitatea botului, ce are scop de a tăia cochilia, dându-i astfel posibilitatea de a ieşii din ou.

Acest dinte dispare la puţin timp după eclozare.

După spargerea cochiliei, broscuţa mai petrece o perioadă de 2-3 zile în coajă, perioadă în care sacul vitelin începe să se resoarbă. Puii nou eclozaţi sunt de culoare verde, au dimensiunea de 3-4 cm lungime şi cântăresc doar 10g. La naştere broscuţele au carapacea relativ moale, dar aceasta se întăreşte odată cu înaintarea în vărstă.

După ce sacul vitelin s-a resorbit, micuţele ţestoase se mută într-un acvariu mai mic, timp de 2-3 săptămâni, unde temperatura apei şi a aerului trebuie ţinută la valoarea de 29-30C, condiţi prin care se asigură un climat mai blând. În acest acvariu nivelul apei trebuie ţinut cel mult cât înălţimea carapacei, astfel încât puii să poată ajungă cu uşurinţă la suprafaţa. Apa trebuie schimbată zilnic pentru a nu deveni prea infectată. Ca hrană, micuţele ţestoase mănâncă acelaşi fel de mâncare ca adulţii, dar în bucăţele mult mai mici. Nu trebuie supraalimentate, deoarece excesul de greutate duce la o dezvoltare excesivă ce are ca rezultat deformarea carapacei.

BOLI ŞI COMBATEREA LOR

Când sunt îngrijite corespunzător, ţestoasele Slider sunt deosebit de rezistente la condiţiile medialui înconjurător şi la boli. Cu toate acestea, diferite tipuri de boli, conoscute sau nu, apar destul de frecvent, cauza fiind nepriceperea noastră în a-le oferii un mediu de viaţă adecvat şi un meniu alimentar complex

Primul focar de îmbolnăvire este apa, mediul unde ţestoasele î-şi fac nevoile, mănâncă sau beau apă, locul unde alimentele neconsumate şi neândepărtate intră în descompunere. Remediul este simplu şi constă în schimbarea periodică a apei şi utilizarea unui filtru de apă.

Având un metabolism lent, simtomele unei boli sunt observate târziu, după ce afecţiunea este destul de avansată.

În continuare să vedem care sunt principalele boli întâlnite mai frecvent la ţestoase, cauzele care le generează şi dacă este posibilă prevenirea şi tratarea lor.

Boli de nutriţie

În captivitate, asigurarea elementelor nutritive necesare este destul de precară, dacă alimentaţia ţestoasei este săracă în săruri minerale şi vitamine, carenţă ce poate fi combătută printr-o alimentaţie cât mai variată şi un adaos suplimentar de vitamine şi minerale (dacă este cazul).

 Inflamarea pleoapelor şi lipsa poftei de mâncare trădează o lipsă a vitaminei A, boală întâlnită mai frecvent la exemplarele mici sau tinere. Această lipsă poate fi echilibrată prin administrarea timp de 2-3 săptămâni, a vitaminei A în dozaj de 40 U.I.

 Reducerea sau chiar oprirea din creştere a ţestoaselor este cauzată de lipsa vitaminei B, mai ales la exemplarele care au consumat în exclusivitate peşte. Se va administra, prin alimentaţie 3mg vitamina B / Kg (Kg ţestoasă).

 Dacă la nivelul cavităţii bucale apar stomatite, inflamări cu aspect murdar sau alb-cenuşiu, manifestată la început printr-o salivaţie abundentă. Acestă boală se instalează ori de câte ori rezistenţa organismului scade şi apar în preajma unor boli infecto-contagioase, de sânge sau intoxicaţii. Tot în prezenţa acestei boli, ţestoasa refuză să mănânce, deoarece are dureri mari. În astfel de cazuri suspectăm o lipsă a vitaminei C , care s-a acumulat în timp, slăbind organismul. Se pot încerca complexe cu vitamine şi minerale sau introducem ca hrană şi alimente ce conţin vitamina C (varză, conopidă, spanac, salată). Se pot face tamponări ale cavităţii bucale cu ceai de muşeţel.

 Uneori ţestoasa este supusă unui exces de vitamine (hipervitaminoză) ce se manifestă prin leziuni ale pielii la nivelul gâtului şi membrelor sau o decojire a pielii şi apariţia

unor plăgi supurante sau îngroşări cornificate. Combaterea acestei boli se face prin reducerea aportului de vitamina A, pe o perioadă îndelungată 4-5 luni.

Boli bacteriene

După cum ştim, ţestoasele au o rezistenţă mare în faţa bacteriilor, dar există şi excepţi în faţa unor boli bacteriene, care netratate le timp pot lua amploarea unor adevărate septicemii.

 Una dintre aceste bacterii, numită şi Citrobacter freudi, se localizează la nivelul tubului digestiv. Simtomele acestei infecţii se manifestă prin: refuzul hranei; apatie; se deplasează foarte puţin; membrele şi coada devin roşiatice, din cauza afluxului de sânge din acestea.

Se pot înregistra şi cazuri în care apar ulceraţii urmate de căderea ghearelor şi uneori chiar paralizia membrelor. Fără intervenţia rapidă a unui tratament cu antibiotice, ţestoasa moare.

 O altă infecţie bacteriană este cea cu salmonela, ce apare mai frecvent la broscuţele slăbite, subnutrite, menţinute într-un mediu impropriu. Tratamentul prevede antibiotice, dar eliminarea totală a germenilor din organism este foarte greu de obţinut, ţestoasa rămânând în continuare purtătorul lor.

Prevenirea salmonelei se face printr-o alimentaţie şi igienă corespunzătoare. Suspectă ca fiind purtătoarea acestei bacteri este carnea de pui, care poate fi infestată.

Boli ale tubului digestiv

 Infecţiile cavităţii bucale sunt frecvente, ele manifestându-se prin leziuni sub forma unor ulceraţii de culoare galbenă, situate pe suprafaţa dorsală a limbii.

Se pot utiliza cu succes antibioticele în formele cronice, tamponări cu apă oxigenată în amestec cu apă călduţă a cavităţii bucale şi utilizarea vitaminei C în cazurile incipiente.

 În cazul unor dereglări a tranzitului digestiv, declanşat de o scădere bruscă a temperaturii, apar diareele.

Tratamentul constă în: ridicarea temperaturii către valoarea optimă; o dietă însoţită de un pansament gastric, eventual administrarea unui vermifug, stiind că unii viermi ai tubului digestiv pot provoca diaree.

 Constipaţia este favorizată de o alimentaţie necorespunzătoare, la care se adaugă un consum excesiv de nisip. Remediul îl reprezintă administrarea pe cale bucală a 1-2 picături de ulei mineral, pe zi, timp de 1-2 zile. Efectul este lent, dar foarte eficace.

Boli ale ochilor

Inflamarea pleoapelor, scurgerile oculare pot fi rezultatul a mai multor cauze: prezenţa unui corp stăin la nivelul ochilor, caz în care se va curăţa cu grijă locul, prin tamponări uşoare cu ceai de muşeţel; conjunctivita, des întâlnită la ţestoase, este cauzată în principal de lipsa vitaminei A (avitaminoză A) care este cea mai frecventă avitaminoză de care suferă broscuţele de apă.

În cazul conjuctivitei, tratamentul constă în administrarea de polivitamine şi tamponări zilnice a ochilor cu o cremă ce conţine antibiotice şi corticoizi, nu înainte de ştergerea pleoapelor cu apă fiartă şi răcită.

 Otita, este o boală menţionată mau rar la ţestoase, ea poate apare la o scădere prelungită a temperaturii, menţinerea în curent şi o alimentaţie necorespunzătoare. Se manifestă sub forma unei umflături amplasate pe părţile laterale ale capului. Remediul este – intervenţia medicului veterinar.

Bolile aparatului respirator

Bronşitele, pneumoniile şi bronhopneumoniile sunt destul de frecvente în rândul ţestoaselor şi nu de puţine ori sunt letale. Bolile apar în condiţii de întreţinere necorespunzătoare: temperatură mică; umiditate exagerată; stres, cauzat de

habitatul de întreţinere prea mic.